O adolescentă, dată dispărută, după ce ar fi fost amenințată de un profesor cu corigența, a fost găsită. UPDATE

O adolescentă, dată dispărută, după ce ar fi fost amenințată de un profesor cu corigența, a fost găsită. UPDATE
Publicat: 25/05/2017, 11:29
Actualizat: 26/03/2019, 05:44

Potrivit reprezentanților IPJ Iași, adolescenta va fi supusă unui examen medical amănunțit care să stabiliească dacă faptul că a stat două nopți în frig i-a afectat sănătatea.

„În această dimineață în jurul orei 4.00 cea de-a doua minoră plecată voluntar de la școală pe 23 mai a fost găsită de către un conducător auto în timp ce se deplasa pe marginea unui drum din zona localității Comarna. Starea fetei era bună, conducătorul auto a dus copila la postul de Poliție. Colegii mi-au transmis că fata este bine, însă i se vor face investigații suplimentare”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vâjiac..

Zeci de oameni au căutat adolescenta plecată de acasă de marți, împreună cu o colegă, după ce ar fi fost certate de către un profesor deoarece au făcut un cont de Facebook fals cu numele lui.și ar fi fost amenințate cu corigența.

Cele două adolescente sunt eleve în clasa a 8-a la școala din localitatea ieșeană Moșna, iar marți, profesorul de istorie le-a certat și le-a amenințat că le lasă corigente după ce fetele făcuseră un cont de Facebook fals cu numele cadrului didactic și publicaseră acolo mai multe fotografii cu acesta și cu familia lui.

Speriate, fetele au fugit de la școală și nu s-au mai întors acasă. Imediat au fost alertați părinții și autoritățile, care au început căutările.

„Imediat ce nu s-au prezentat la oră profesorul a anunțat directorul școlii, directorul ne-a sesizat pe noi, cei de la Primărie, și am început căutările, care marți au avut loc până la ora 23. Din păcate numai o fată a fost găsită, cealaltă, cu voia lui Dumnezeu sperăm să o găsim mâine (joi)”, declara primarul din Moșna, Georgel Popa.

Noaptea de marți spre miercuri cele două fete ar fi petrecut-o pe câmp, la mai bine de 20 de kilometri de satul în care locuiesc. În cursul zilei de miercuri au fost văzute pe o șosea de către un localnic, care a convins-o pe una dintre ele să se întoarcă acasă.

„Comunitatea noastră este mică și un șofer care se deplasa de la Iași spre Moșna le-a întâlnit pe traseu, în localitatea Chicerea. Una din copile a fost convinsă să urce în mașină să vină la Moșna, cealaltă s-a speriat și a fugit. Explicația fetiței pe care am găsit-o a fost că au stat adăpostite în niște boscheți, în jurul localității Costuleni (la jumătatea distanței dintre Moșna și Chicerea – n.r.). Este greu să reziști o noapte în pădure, darămite două”, a adăugat primarul.

Distanța dintre cele două localități este de 36 de kilometri.

Părinții Siminei, fata de 15 ani care este acum căutată de către autorități și localnici din trei comune, sunt disperați.

„Am înțeles că a certat-o profesorul, de la un cont fals deschis. Le-a amenințat și după au plecat. (…) E un cont fals, am înțeles, sunt puse niște poze. Am înțeles că e șters deja, cu asta s-a rezolvat, numai să o găsim, să ajungă acasă cu bine, să fie în siguranță. (…) E distanță mare de la Moșna până aici (la Chicerea) sunt ceva kilometri. Am căutat-o, am mers toată partea asta, nu știu deocamdată. Dacă acum două seri când erau două nu au intrat în pădure, acum cred că tot pe marginea drumului stă pe undeva. E singură!”, a declarat mama fetei, Florica Radu.

În opinia tatălui Siminei, NIcușor Radu, singurul vinovat pentru fuga fetelor este profesorul de istorie.

„Profesorul le-a luat într-o clasă, fără să anunțe pe nimeni. Acolo, în clasa respectivă, nu a fost nimeni decât el și cu fetele. Trebuia să cheme un alt profesor, așa era normal să fie de față. Spun alte colege că au fost amenințate, că au auzit și cărora le-au povestit, că ele au mai stat o oră la școală după ce s-a întâmplat incidentul ăsta. Le-a spus că o să rămână corigente, că o să le distrugă „, a declarat Nicușor Radu, tatăl fetei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Iași, inspectorul Anca Vâjiac, tânăra de 15 ani este căutată de către polițiști, poliști de frontieră, pompieri și jandarmi, iar în sprijinul acestora a fost și un echipaj al Unității Speciale de Aviație de la Iași, care a survolat zona cu un elicopter.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Câți bani vor primi românii de la 1 iulie. Cu cât cresc salariile
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Irlanda a recunoscut oficial Palestina ca stat suveran și independent
×